Pluton..


Pluton, întâlnită şi sub numele eronat de Pluto în limba română, este o planetă pitică din Sistemul Solar (şi este a doua planeta pitică, după mărime, după Eris). Până de curând ea a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar în ordinea depărtării (şi a descoperirii sale) de la Soare şi a fost descoperită în 1929 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. (Atenţie, atât numele zeului, cât şi al planetei se scriu cu N final, nu doar în limba română; Pluto era un personaj de desene animate creat de Walt Disney, pentru că engleza acceptă numele în discuţie fără litera N)

Statutul de planetă pitică

De la descoperirea lui Pluton, în 1930, aceasta a fost considerată a fi a noua planetă a Sistemului Solar. Pe 24 august 2006, în urma unei rezoluţii a Uniunii Astronomice Internaţionale în care a fost schimbată definiţia termenului de planetă, Pluton a primit statulul de planetă pitică, deoarece nu a curăţat spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale.

Caracteristici fizice şi chimice ale corpului ceresc Pluton

Pluton se roteşte în jurul Soarelui în 247,8 ani pământeşti pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km (39,3 u.a.). Orbita planetei pitice este foarte excentrică (0,248), astfel încât uneori Pluton ajunge într-o poziţie mai apropiată de Soare decât Neptun, a opta planetă a Sistemului Solar. Pluton are orbita înclinată cu 17°12′ faţă de planul eclipticii, care este un alt lucru ieşit din comun. Diametrul acestei planete pitice este de 2390 km reprezentând doar 18,74% din cel al Terrei. Înclinarea planului de rotaţie al planetei este de 57°24′, densitatea lui Pluton este 1800 kg/m3, iar perioada de rotaţie este de 6 zile 10 h, desfăşurându-se în sens invers celei a Pământului (de la est la vest).

  • Distanţa faţă de Soare
    • Maximă = 7,375 miliarde km (49,3 au)
    • Minimă = 4,425 miliarde km (29,58 au)
  • Viteza orbitală = 4,7 km/s
  • Perioada de rotaţie = 6,388 ani pământeşti
  • Volum = 0,7 % din volumul Pământului (1,1952 × 1022)
  • Masă = 0,2 % din masa Pământului
  • Gravitaţie = 0,07 g (0,69 m/ss)
  • Viteză de satelizare = 1,05 km/s
  • Albedo = 0,4
  • Principalul gaz atmosferic = CH4
  • Temperatura = -240 °C

Descoperirea planetei Pluton

Pluton a fost descoperită ca rezultat al unei cercetări prin telescop iniţiate în 1905 de către astronomul american Percival Lowell, care a presupus existenţa unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici iregularităţi în orbita lui Uranus şi Neptun. Continuată după moartea lui Lowell de cercetătorii de la observatorul Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes când astronomul american Clyde W. Tombaugh l-a găsit pe Pluton.

Etimologie

Numele ales pentru planetă este cel al zeului roman Pluton şi, de asemenea, trebuia să evoce iniţialele astronomului Percival Lowell. Numele a fost sugerat mai întâi de Venetia Phair, atunci o fată de 11 ani din Oxford, Anglia. La micul dejun, bunicul ei, care lucra la Biblioteca Bodleian din cadrul Universităţii Oxford, citea în ziarul Times despre descoperirea unei noi planete. El i-a cerut nepoatei sale să aleagă un nume bun pentru noua planetă. Venetia, care avea o pasiune pentru miturile şi legendele romane şi greceşti, a sugerat numele zeului roman al Lumii de dincolo. Profesorul Herbert Hall Turner a telegrafiat colegilor săi din America această sugestie, şi după dezbateri favorabile, care au fost aproape unanime, numele Pluto(n) a fost adoptat şi anunţat de Slipher la 1 mai 1930. În limbile chineză, japoneză, coreană şi vietnameză numele planetei se traduce ca Regele stelei întunecate. Deşi Hades nu este foarte cunoscut în cultura asiatică, traducerea este apropiată.

Unicitatea lui Pluton

Deşi Pluton a fost descoperit în 1930, puţinele informaţii despre îndepărtata planetă au întârziat o înţelegere realistă asupra însuşirilor sale. Unicitatea orbitei lui Pluton, relaţiile rotaţionale cu satelitul său, axa de rotaţie şi variaţiile de lumină îi conferă o anumită aparenţă. Pluton este de obicei mai departe de Soare decât oricare din cele opt planete ale Sistemului Solar. Datorită excentricităţii orbitei, este mai aproape decât Neptun timp de 20 de ani din cei 249, cât durează mişcarea sa de revoluţie.

Orbita

Orbita lui Pluton este diferită de cele ale celorlalte planete. Este foarte înclinată deasupra planului ecliptic şi foarte excentrică (non-circulară). Excentricitatea constă în faptul că se intersectează cu orbita lui Neptun, făcând astfel ca Pluton să fie a opta cea mai îndepărtată planetă de la Soare. Cea mai recentă apariţie a acestui fenomen a durat din 7 februarie 1979 până în 11 februarie 1999. Calcule matematice indică faptul că apariţia precedentă a acestui fenomen a durat 14 ani, din 11 iulie 1735 până în 15 septembrie 1749. Aceleaşi calcule arată că Pluton a fost a opta planetă de la Soare între 30 aprilie 1483 şi 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 şi 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluton în orbita lui Neptun durează cu aproximaţie între 13 şi 20 de ani, cu alternanaţă şi mici variaţii.

Pluton orbitează într-o rezonanţă orbitală de 3:2 cu Neptun. Când Neptun se apropie din spatele lui Pluton, gravitaţiile lor încep să le atragă încet, rezultând o interacţiune între poziţiile lor pe acelaşi fel de orbită, ce produce Punctele Troiene.

Pe măsură ce Pluton se apropie de periheliu, atinge distanţa maximă de la ecliptic datorită înclinaţiei sale de 17 grade. Astfel este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiţii Pluton şi Neptun nu se vor ciocni sau apropia la mai mult de 18 U.a. una de cealaltă. Începând cu anii 1990 alte obiecte trans-neptuniene (OTN) au fost descoperite şi o parte din ele au aceeaşi rezonanţă orbitală de 3:2 cu Neptun. Aceste OTN au fost numite „plutinice” după Pluton.

Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluton se roteşte cu polii săi aproape în acelaşi plan al orbitei. Axa de rotaţie a lui Pluton este înclinată cu 122 grade. Când Pluton a fost descoperit, regiunea sa sudică polară relativ luminoasă a fost imaginea văzută de pe Pământ. Pluton apărea din ce în ce mai vag pe masură ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la aproximativ perpendicular pe ecuator, în 1973.

În perioada 1985-1990, Pământul a fost aliniat cu orbita lui Charon, astfel încât se putea vedea o eclipsă în fiecare zi pe Pluton. Acest lucru a dus la strângerea unor date importante, la apariţia hărţilor albedo (ce stabileau suprafaţa reflectorizantă) şi la determinarea cu acurateţe a dimensiunilor lui Pluton şi Charon, inclusiv a tuturor numerelor ce puteau fi astfel calculate.

Perioada de rotaţie a lui Pluton este de 6.387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon.

Masă şi mărime

Pluton nu numai că este mai mică şi mult mai puţin masivă decât celelate planete, dar având mai puţin de 0.2 din masa lunară este de asemenea mai mică şi mai puţin masivă decât primii şapte sateliţi din sistemul solar: Ganimede, Titan, Callisto, Io, Luna Pământului, Europa şi Triton. Totuşi Pluton este aproximativ de două ori mai mare în diametru şi de 12 ori mai mare decât masa lui Ceres, cea mai mare planetă pitică din centura de asteroizi şi era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper până când 2003 UB313 a fost anunţat în 2005.

Masa şi diametrul lui Pluton nu au putut fi exprimate decât la câteva decenii după descoperirea sa. Descoperirea satelitului său Charon în 1978 a dat posibilitatea determinării masei sistemului Pluton – Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Kepler. Mai târziu diametrul lui Pluton a fost măsurat, când a fost ascuns de Charon.

Atmosfera pe Pluton

Atmosfera subţire a lui Pluton este cel mai probabil formată din azot şi monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid şi gheaţa formată din monoxid de carbon de pe suprafaţă. Pe măsură ce Pluton se depărtează de periheliu şi de Soare, mare parte din atmosferă îngheaţă. Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafaţa solidă creşte, ducând la sublimarea gheţii de nitrogen în gaz, producâd un anti-efect-de-seră. În mare parte la fel ca evaporarea transpiraţiei de pe pielea umană, sublimarea are un efect de răcire asupra planetei şi cercetătorii au descoperit de curând, folosind sublimetrul Array, că temperatura lui Pluton este cu 10 grade Kelvin mai mică decât se aşteptau.

Atmosfera lui Pluton a fost descoperită în urma unei observaţii de ascundere în 1988. Când un obiect fără atmosferă ascunde o stea, steaua dispare dintr-o dată; în cazul lui Pluton steaua s-a micşorat încet. Din viteza de micşorare, presiunea atmosferei a fost determinată ca fiind de 0.15 Pa, abia de 1/700.000 din cea a Pământului.

Aspect

Mărimea aparentă a lui Pluton este mai mică de 14 m şi, de aceea, este util un telescop pentru observaţie. Pentru a fi văzut cu uşurinţă este necesar un telescop cu o deschidere de 30 cm. Arată ca o stea chiar şi printr-un telescop foarte mare, datorită diametrului unghiular de 0.15”. Culoarea lui Pluto este maro deschis, cu o uşoară tentă de galben.

Sateliţii lui Pluton

Până azi, au fost identificaţi trei sateliţi ai planetei Pluton. Charon, prima dată menţionat în 1978, de către astronomul James Christy, şi alţi doi sateliţi Nix şi Hydra – desemnaţi iniţial prin numele de cod S/2005 P 1 şi S/2005 P 2, considerabil mai mici, descoperiţi în 2005.

Sistemul Pluton-Charon este notabil pentru că este singurul sistem planetă-lună din sistemul solar al cărui centru gravitaţional este deasupra suprafeţei planetei. Datorită diferenţei mici de masă şi dimensiuni dintre planetă şi satelitul acesteia poate fi considerat ca fiind o planetă dublă. Acest lucru i-a determinat pe unii astronomi să îl eticheteze ca fiind o planetă dublă (termen complicat de descoperirea ulterioară a încă doi sateliţi plutonieni).

Explorarea lui Pluton

Puţine lucruri se cunosc despre Pluton datorită distanţei mari dintre Pământ şi el şi datorită faptului că nicio sondă spaţială nu a vizitat Pluton încă. Proba cu Voyager 1 intenţiona la început să viziteze Pluto, dar din cauza reducerilor de buget şi a lipsei de interes – înainte de descoperirea dimensiunilor şi atmosferei lui Pluton şi Charon – zborul a fost anulat pentru a facilita un alt zbor spre Titan, satelit al lui Saturn.

Prima sondă spaţială care va vizita Pluton va fi New Horizons de la NASA, o misiune condusă de Southwest Research Institute şi de Laboratorul de Fizică Aplicată John Hopkins. Misiunea lansată pe 19 ianuarie 2006, a beneficiat de asistenţă gravitaţională de la Jupiter la 28 februarie 2007, şi va ajunge la Pluton în iulie 2015.

Statistici privind Pluton

  • Descoperit de: Clyde W. Tombaugh
  • Data descoperirii: 18 Februarie 1930
  • Masa (kg): 1.27e+22
  • Masa (Pământ = 1): 2.125e-03
  • Raza ecuatorială (km): 1,137
  • Raza ecuatorială (Pământ = 1): 0.1783
  • Densitatea medie (gm/cm^3): 2.05
  • Distanţa medie de la Soare (km): 5,913,520,000
  • Distanţa medie de la Soare (Pământ = 1): 39.5294
  • Perioada de rotaţie (zile): -6.3872
  • Perioada de rotaţie pe orbită (ani): 248.54
  • Viteza medie pe orbită (km/sec): 4.74
  • Excentricitatea orbitei: 0.2482
  • Înclinarea axei (grade): 122.52
  • Înclinarea orbitei (grade): 17.148
  • Gravitaţia pe suprafaţa ecuatorială(m/sec^2): 0.4
  • Viteza ecuatorială (km/sec): 1.22
  • Albedo: 0.3
  • Magnitudine (Vo): 15.12
  • Compoziţia atmosferei: metan, azot

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s