Ce-i al meu e pus deoparte..


Sunt ghiftuit.. stau tăvălit în scaunu de la birou ca un porc la tăiere şi depun un efort considerabil pentru a atinge tastele.. de ce sunt ghiftuit? am mâncat ca un porc.. de ce am mâncat atâta? pentru că a fost bună pizza. de ce am mâncat pizza ? pentru că.. aş continua aşa la nesfârşit.. cred că e una din puţinele ocazii din viaţă în care întrebi şi mereu vei găsi un răspuns.. dar la toate întrebările de mai sus şi multe, multe alte asemenea lor se potriveşte un răspuns ca o mânuşă: pentru că aşa ţi-a fost dat..

Cu alte cuvinte totul se învârte în jurul unui singur cuvânt: destin..

Asta îmi aduce aminte de Winston Churchil, care zicea: “Good things come to those who wait”.. se referea oare la atacul nocturn asupra Londrei cu bombe V2 de provenienţă germană? ain’t that a bitch..

Ideea e simplă, aşa cum sunt toate lucrurile în viaţă.. destin.. totul stă în mâinile sale.. de la începutul timpurilor sau de la Big Bang, în funcţie de ce teorie e pe placul fiecăruia, soarta ne-a fost decisă.. colegii de clasă, prima iubire, facultatea, soţia, copii, locul de muncă, etc.. nu sunt alegeri, premii, sau norocul tăindu-ne calea.. sunt pur şi simplu lucruri menite să se întâmple, indiferent de gândirea, credinţele sau alegerile noastre.. Bullshit !

Eu unul nu cred în destin, pentru că nu îmi place ideea conform căreia nu deţin controlul propriei mele vieţi.. nu are nimic de a face cu religia, indiferent care ar fi ea, sau cu energia spaţio-temporală de care vorbesc unii.. pur şi simplu nu văd logica.. pentru că, hey.. nu am ce vedea..

Şi atunci, să le iau pe rând, că cine ştie, poate nu mă mai ajută ochelarii să văd bine..

Religia

Hmm.. păi, ce să zici.. crearea lumii în 6 zile, a 7-a de odihnă, Adam şi Eva, izgonirea, Avraam, Neamurile, Noe, Moise, Poruncile, Noul Testament.. Sunt convins că cei care au studiat serios religie mă blesteamă rău de tot, dar trebuia să fac un rezumat, că altfel se transforma totul în Istoria Religiilor combinată cu IBR, Vechiul Testament şi Noul Testament (teologii ştie).. oricum, şi pentru cunoscători şi pentru restu’ vine întrebarea: ce au toate evenimentele, dacă le putem numi aşa, în comun? Păi oricum ai interpreta religia ortodoxă sau scrierile acestea.. vei ajunge la aceeaşi concluzie: Dumnezeu a lăsat pe om să facă ce vrea.. fie bune sau rele, alegerile să fie ale omului.. păi ia stai.. că deja dă cu rest.. cum să poată să facă ce vrea el dar să existe şi destin? asta e cam contradicţie în termeni.. amândouă nu pot fi.. şi dk zicem ceva de genu: orice ai face şi orice ai alege, tot la ce ţi-e scris ajungi, e ca şi când am fi catolici.. ăia zic ceva de genu: orice ai face în viaţă, oricât de rău, după moarte ajungi în purgatoriu.. acolo te cureţi de cele rele, şi ajungi în rai.. wait a minute.. toţi în rai? o suna bine, dar lojic sigur nu.. deci e clar că omu are libertate de a-şi alege singur calea..

Ştiinţa

Aici lucrurile sunt la fel de “simple”.. la un moment aleatoriu în timp (care nu exista până în acel moment, ceea ce cam miroase a cerc vicios – buclă infinită pentru cei ce ştie) a avut o explozie atât de puternică – Big Bang – încât energia rezultată din aceasta a determinat cumularea şi transformarea materiei spaţiale în tot ceea ce ne înconjoară: stele, planete, sateliţi, sisteme solare, galaxii.. universul.. apoi, pe o durată imensă de timp, a avut o evoluţie incredibilă bazată pe reacţii chimice complexe şi adaptabilitatea mediului înconjurător la mediu (temperatură, umiditate, etc), ajungând până la specia considerată cea mai evoluată, din cele cunoscute până acum – omul (nu se neagă nicăieri existenţa altor forme de viaţă inteligente în afara planetei noastre).. ok, unde e destinul aicea? să nu îmi spui tu mie că acu nu ştiu câte milioane de ani, la marginea unui vulcan cu noroi, stăteau 2 bacterii la o baie cu aburi şi nămol, că de, aveau reumatism.. şi povesteau ceva de genu:

– hey, sexy.. ce faci ?

– mitocanule ! alte bacterii se poartă mai frumos cu mine..

– posibil, dar nu toate au potenţialul meu.. şti bine că dacă ne-o cuplăm noi doi o să iasă ditamai specia umană.. amicul de 2 bule mai încolo ţi-ar crea mari dificultăţi peste câteva miliarde de ani, având în vedere originea lui extraterestră (anyone thinking alien 1, 2 or 3 ???)

– bine, bine.. m-ai convins.. deie dreq să fi impotent.. că o să îţi crestez membrana celulară..

I mean, come on.. cât de optimist trăsă fi.. şi atunci e evident că totul a avut loc în urma unei foarte lungi serii de evenimente ce au avut loc dintr-o pură coincidenţă, şi că, dacă oricare dintre aceste evenimente nu ar fi avut loc sau ar fi avut loc în condiţii de timp şi spaţiu uşor diferite, ar fi avut imense repercursiuni asupra actualei condiţii de mediu, şi nu numai, a planetei..

Mda.. să revenim.. deci, cei religioşi nu pot vorbi de destin, pentru că s-ar contrazice. E credibil sau veridic faptul că e posibil ca fiecare dintre noi să aibă o menire, un scop aicea, printre restul pământenilor, dar că, oricare ar fi acesta, ai dreptul să îl refuzi şi să alegi altul.. nu comentâm cât de dificilă sau grea îţi poate fi existenţa dacă faci asta, am intra în altă polemică.. iar oamenii de ştiinţă nu pot vorbi de destin.. pentru că nu ar mai fi oameni de ştiinţă..

Şi atunci de ce, din când în când, îmi trece pe lângă ureche replica aia cu.. Ce-i al meu e pus deoparte ?

Or fi membrii ai unei secte ? Or şti poate ceva ce eu nu ştiu ? Poate au control asupra timpului… neeeeah.. it’s just human stupidity at its best !

Omul nu e poate un bun mincinos, dar sigur încearcă. Poate când încerci să minţi pe altul, te trădează expresia feţei.. sau t bufneşte râsul, sau cine ştie, pur şi simplu se prinde.. dar când vine vorba să ne minţim pe noi înşine.. man, we’re damn good at it ! Având proaspătă în memorie studenţia, dau un exemplu: ai un examen.. în urma examenulu, vine nota. Acum vin variantele de răspuns, şi anume:

1. ai luat notă mică – mă, ce prof nashpa, ui ce notă mi-a dat.. meritam mai mult..

2. ai luat notă mare – mă, ce prof ca lumea, şi corect.. ui ce notă faina am luat..

Cum, nu aţi înţeles ? Păi, e din nou, simplu..

Când ceva merge prost în viaţa noastră, căutăm şi căutăm şi căutăm scuze şi motive în jurul nostru pentru a explica cele întâmplate şi a demonstra că nu e vina noastră. Când ceva merge bine, look no further – noi suntem motivul. Cam aşa e şi cu zicala aia.. e un fel de monolog interior, spus cu voce tare “din greşeală”, menit să demonstreze meritele noastre incontestabile şi optimismul fără de margini care vor conduce la o existenţă mai mult decât satisfăcătoare..

Deşi, dacă ar fi să studiem nuanţele, există o diferenţă între ce-i al meu e pus deoparte şi destin, şi anume: primul este explicaţia evenimentelor pozitive din viaţa omului, în timp ce al doilea le rezumă pe toate.. cam asta ar fi şi diferenţa între ştiinţa şi religie, dar din nou intrăm în alte polemici.. deci, am zis bine.. în jurul destinului se învârt toate, chiar dacă noi vrem să vedem doar jumătatea plină a paharului.. e, dar aicea, cei care au studiat neşte mate, şi anume mulţimi, deja se prind unde vreau să ajung.. păi dacă nu există destin, care e totalitatea evenimentelor, fie ele pozitive sau negative, care ne conduc pe o anumită cale, cum să cred că doar ce e bine pentru mine se va întâmpla sigur, iar pe cele rele le pot evita? Asta e deja naivitate, ca să nu zic prostie – pentru că nu vreau să fac nici o aluzie sau referire la iq nimănui..

Aşadar, ne repetăm replica aia ori de câte ori ne lovim de un obstacol, din dorinţa, şi anume speranţa, de a trece peste acesta şi a ajunge la liman.. dar asta o zic cei ce cred în destin.. eu unul sunt d obicei optimist, dar nici chiar în halul ăsta, pentru că astfel, ar trebui să o ducem toţi bine.. şi dk o ducem toţi bine, dispar multe noţiuni definite de specia umană cu ajutorul unor elemente negative: suferinţă, sărăcie, realitate.. Eu încerc să fiu optimist în alt sens.. nu am nimic pus deoparte, nu mă aştept să fie aşa, dar ştiu că orice îmi doresc poate fi obţinut.. de unde, mi-o fi zis destinul? nu, dar dacă nu aş crede asta aş bate mereu pasul pe loc, aşteptând mereu un colac de salvare în marea asta agitată a vieţii.. şi cum ştiu înota, sunt convins că mai devreme sau mai târziu, voi ajunge la mal, prin forţe proprii, iar meritul va fi al meu.. iar dk n-ajung, şi mă înec pe drum, va fi vina mea că nu am înotat destul de bine, dar măcar voi fi încercat.. oricum ar ieşi, nu dau vina pe nimeni, nu acord merite nimănui.. totul depinde de mine şi se răsfrânge asupra mea..

Celor ce aşteaptă ca lucrurile bune să se îndrepte spre ei, le doresc o soartă mai bună decât a Londrei şi le reamintesc să nu îşi mai mişte atât de mult buzele când gândesc..

later..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s