Welcome to the jungle..


.. uşa de la balcon e deschis larg şi parcă aerul rece mă împresoară şi mă face să mă simt viu.. nu mi-e frig, dar parcă mă simt ca de gheaţă.. nu mai simt nimic.. nu vreau să mă las să mai simt ceva.. o fac pe ignorantu şi molfăi ca un hamster cuminte la neşte felii de portocală..

.. nu prea am mai scris ceva serios în ultima vreme.. nu că nu aş fi dat prin zonă, şi har Domnului că la câţi proşti e în jur, subiecte de comentat aş fi găsit.. dar pur şi simplu nu am scris.. aş putea să zic că e lenea de vină.. că nu am atâta energie sau chef să las degetele în voia gravitaţiei şi a impulsurilor cerebrale să atingă tastele.. aş putea zice că nu am timp.. dar cum de acum am ? aş mai putea căuta scuze, şi probabil aş găsi.. dar pe cine încerc eu să mint aicea ?

adevăru e că zilele astea mă simt cam înfrânt.. nu am chef de nimica.. nu am ieşit din casă de ceva vreme.. nu mă atrage nici un loc, nici evenimentele.. lumea mă mai cheamă pin oraş, la o poveste, un suc.. dar eu prefer să rămân între zidurile camerei mele, parcă autopedepsindu-mă.. dar oare cu ce am greşit ?

toate-s vechi şi noi-s toate..

mda.. cam aşa e.. nu aţi păţit ? azi mergi cu treabă prin oraş, birocraţie, etc.. mâine eşti în club.. poimâine prin facultate cu colegii.. şi culmea, deşi nu pare, toate astea au ceva în comun.. e deja vu.. mereu mereu aceleaşi locuri, persoane, obiceiuri.. parcă oriunde te uiţi vezi the same damn thing..

toţi se costumează în fiecare zi.. se pregătesc, se aranjează şi apoi ies zâmbitori pe scenă, pentru o nouă zi în pielea aceluiaşi personaj.. şi deşi introducerea şi intriga pot varia, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi mai ales deznodământul rămân aceleaşi.. zi de zi jucăm acelaşi rol, motivând că aşa suntem noi şi că facem ce facem pentru binele nostru.. dar e o minciună, o iluzie.. nu suntem aşa, şi ne purtăm în maniere total opuse felului nostru de a fi din dorinţa stupidă de a fi acceptaţi şi agreaţi de cei din jur.. tot ceea ce facem, facem cu un motiv.. orice acţiune are un scop şi orice ni se întâmplă, bun sau rău, prima întrebare care apare în minte este: De Ce ?

Ne întrebăm în continuu.. nu există o explicaţie logică.. noi nu o găsim iar cei din jur nu sunt în măsură să ne-o dea.. ne chinum singuri încercând să găsim răspunsul până ce, experienţele, trăirile din jurul nostru preiau controlul asupra simţurilor, şi astfel întrebarea dispare.. nu mai contează motivul.. pentru ce.. tot ce rămâne e trăirea, momentul.. în momentul ăsta în minte îmi apare zicala: Carpe Diem ! Dar parcă nu mai sună aşa de bine dintr-o dată.. să fim noi oamenii aşa de slabi ? să nu fim în stare să ne guvernăm propriul corp, propriile simţuri, propriile trăiri ? să ignorăm instantaneu mii de ani de evoluţie, milioane şi milioane de neuroni şi conexiunile lor din dorinţa de a experimenta pentru o fracţiune de secundă un sentiment plăcut, indiferent de consecinţele de după ?

Se vede treaba că vieţii nu îi lipseşte simţul ironiei.. cea mai mare forţă a omului, şi totuşi cea mai mare slăbiciune.. este alegerea..

Omul mereu şi-a dovedit superioritatea în lanţul trofic şi ca specie prin capacitatea intelectuală şi cea de a face alegeri.. ridicând în slăvi libertatea de a-şi trăi viaţa aşa cum consideră şi a-şi asuma responsibilitatea pentru propriile fapte.. o iluzie foarte bine construită, având în vedere că toţi credem asta.. am face bine să ne trezim..

trăim 2 vieţi.. diferite, dar totuşi intercalate.. una e cea socială – servici, întruniri, birocraţie, facturi, etc.. obligaţii de zi cu zi, cărora trebuie să le facem faţă într-o manieră împusă de societate – anumite ţinute, metode de rezolvare a problemelor, modul de comportare.. şi mai e cea particulară – acasă, în vană, în pat, în club, la munte, la grătar.. aicea suntem liberi, facem ce vrem, alegem ce vrem, dar totuşi simţurile aleg pentru noi..

aşa, că între aceste 2 existenţe nu suntem nicicând cu adevărat independenţi, liberi sau cerebrali..

zi de zi profităm unii de pe urma celorlalţi, exploatând această slăbiciune.. mai mult sau mai puţin.. reclame tv, afişe prin oraş, vestimentaţia.. ne tentăm unii pe alţii cu ceea ce ştim că ne dorim.. cei care ştiu exploata slăbiciunile maselor sunt cei de care auzim mereu că se plimbă dintr-un capăt într-altul al planetei în cine ştie ce iaht sau avion particular, nemaiştiind ce să facă cu banii din zecile de conturi bancare.. oare ei nu au slăbiciuni ? ba bine că da, dar au ocazia datorită nouă să le savureze în linişte, pentru că noi plătim cu suferinţa noastră pentru ele.. zâmbesc acu, e ironic.. mi-aduc aminte un alt proverb: one man’s trash is another one’s treasure.. ca să vezi, slăbiciunile noastre sunt sursa de putere a altora..

cum spuneam, zi de zi jucăm acelaşi rol, iar cei ce au privilegiul de a fi regizori guvernează scena şi culeg laurii fără cel mai mic efort..

dar stau şi mă întreb.. dacă, deşi avem înlăuntrul nostru 2 minuni – mintea şi sufletul – şi, deşi teoretic vorbind, suntem neşte fiinţe superioare, ca să nu zic transcendente, suntem totuşi atât de primitivi.. de ce s-au risipit astea pe noi ? trebuie să fie un motiv.. care e motivul ? hmm.. iar întrebarea asta.. deşi în răspunsul acestei întrebări stă libertatea noastră..

oare lăsăm din nou simţirile să preia controlu ? alegem să trăim mereu în umbra propriilor slăbiciuni ? să fim sclavii propriilor defecte ? e o luptă din care am ieşi cu uşurinţă învingători, doar de am şti să ne folosim de armele din arsenalu’ propriu.. deşi oarecum ştim ce ar rezulta dacă le-am folosi, şi se vede treaba că am făcut în subconştientul alegerea noastră..

între timp mi s-a făcut rece.. poate de aici şi urma de realism.. deşi, şi asta tot simţire este.. se vede treaba că suntem victimele propriei noastre superiorităţi.. funny, ha.. ?!?

nu vreau să iau parte la spectacolu’ ăsta.. nu mă interesează cât de ieftin sau scump e biletul, eu nu mai vreau să văd acelaşi lucru over and over again.. aceiaşi actori, aceleaşi personalităţi şterse.. rup biletul şi ies.. vă las pe scenă.. şi fac şi eu o alegere.. aleg să fiu propriul meu regizor.. să sperăm doar că nu e o alegere făcută pe baza unei simţiri, căci atunci spectacolul meu e destinat eşecului chiar de la premieră..

later..

One thought on “Welcome to the jungle..

  1. imi place mult artcolul:
    am pove intr-o zi cu cineva despre libertatea oamenilor…generalitati mai mult…si acea persoana sustinea ca noi suntem liberi din toate punctle de vedere,actiunile pe care le facem zi de zi sunt unele cat se poate de normale ptr ca traim intr-o lume libera.
    am cam stat putin pe ganduri atunci ptr ca ma gandeam la acei oameni care au incalcat niste reguli esentiale in viata si in cele din urma si-au schimbat locatia ajungand in inchisoare…oare ei mai pot fi considerati oameni liberi?nu prea cred asta…odata regulile incalcate libertatea lor nu mai exista…
    apoi ma gandeam la noi…oameii care ne vedem de ale noastre zi de zi si sustinem ca suntem liberi ptr ca nu suntem dupa niste gratii.oare noi suntem intradevar liberi?nici o sansa dn pacate…poate ca suntem liberi,insa gandurile oastre,problemele de zi cu zi,etc….ne fac niste priznieri chiar si pe noi.
    de multe ori spuneam:”am 2 variante sau mai multe”:o aleg pe asta ca e cea mai buna,insa dupa un timp ajung la concluzia ca alegerea facuta nu a fost una corecta si bineinteles ca sunt nevoita sa,suport consecintele ptr a mai invata ceva.
    poate ca am ales varianta gresita fara sa o gandesc bazandu-ma pe sentimente doar sau poate atunci era varianta buna,insa dupa un timp schimbandu-se starea mea de spirit,aparand alte probleme totul s-a schimbat si trebuia sa fac altceva.
    mi s-a intamplat sa ma inchid in propria camera intre 4 pereti si mie.sa nu am chef de nimeni si nimic.sa lenevec doar.priveam lumea cum trece pe strada,agitatia,etc…si timpul trecea ptr mine f greu,iar ptr ceilalti f repede.era normal…fara chef de ceva timpul sta in loc…
    suntem niste actori in viata,cum zici tu,neo.depinde ce roluri ne alegem sa jucam…
    la mai multe articole,neo:)

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s